incepe la 5 dimineata cu o durere de cap. Rea. Am un plus de 2850 de metri inaltime si un minus de 6 fusuri orare fata de ultima mea destinatie.
Si continua in bucataria comuna cu Hermana Carolina, o chilena micuta plecata de acasa in misiune de facut bine, care imi ofera marmelada de gutui - "o specialitate din Chile, aici nu se gaseste". Exotic :)
Incet, incet, casa si imprejurimile se umplu de viata. Copiii de la scoala de peste gard incep harmalaia inainte de 7. Orele incep la 7.15, dar copiii se aduna din timp sa joace un pic de fotbal inainte de alarma de incepere a orelor. Da, alarma, asa cum se anunta bombardamentele in filme. Nu cel mai linistitor sunet in Quito cel inconjurat de vulcani activi, in care eruptiile si cutremurele nu sunt niste necunoscute.
Trece.
In bucatarie, apar pe rand, Katty, Luz, Vilma, Abigail, Rosita, Saskia. Unele traiesc in casa, studente fara posibilitati financiare pe care le sustine fundatia, altele lucreaza in biroul de la parter, unde functioneaza un birou al Fundatiei Fe y Alegria Ecuador.
Sunt intr-o casa a fundatiei, intr-un cartier sarac din sudul Quito-ului. Sunt voluntar pentru prima oara in viata, voi lucra cu copii si adulti din diverse zone ale Ecuadorului si sper (ca de fiecare data la inceput de ceva) in experiente noi care sa ma inspire.
Anne, o frantuzoaica biolog transformata in voluntar de vreo 2 ani, se ofera sa ma insoteasca in prima plimbare prin oras. Plecam catre centru, e zarva mare, in weekend sunt alegeri locale, iar candidatii fac ultimele eforturi de a-si convinge concetatenii. Primesc fluturasi electorali insotiti de cadouri: o cutie de chibrituri (candidatul Puterii) si programul grupelor Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia (candidatul Opozitiei).
In centrul istoric (primul loc declarat Patrimoniu al Umanitatii de UNESCO in 1978, pentru cel mai bine conservat oras colonial spaniol din America) e un miting impotriva exploatarii unei rezerve de petrol din Yasuni, cea mai importanta arie protejata din Amazonia ecuadoriana.
De jur imprejur, in ceata, cartierele se urca pe munte, siruri de case acopera pantele, o Fecioara inaripata vegheza de pe o culme.
Pe Calle La Ronda, intr-una dintre casele coloniale recent renovate, cu curti interioare pline de flori si marginite de coloane, intalnesc si primele gusturi ecuatoriene. Ma predau in fata unei
empanada de platano, stropita cu
ají (un sos iute care insoteste toate mancarurile aici), a unei supe groase de cartofi cu avocado si branza si (inevitabil, sunt in America de Sud) in fata unei portii de carne marinata si fripta. Platesc 5 dolari si ma pregatesc pentru multe descoperiri gustoase.
Seara, e petrecere in cartier. Lumea isi ia la revedere de la bautura. Timp de 2 zile, inainte de ziua alegerilor este
lei seca, este interzis bautul. Cetateanul trebuie sa voteze treaz. Si obligatoriu (daca nu ai cartolina de votant, amenda e de 50 de dolari si o poti primi de la orice politist care te identifica pe strada de acum pana la urmatoarele alegeri). Petrecerea e inecata in fum de gratar, pe care sfaraie toate variantele posibile de carne si, izolate, niste turte de yuca. In timpul cinei ma pun la punct cu actualitatea politica si cu optiunile politice ale celor trei ecuatorience din grup. Seara se termina suprarealist, intr-un club sarman de karaoke, unde Katty, Sandra si Evelyn se produc
con mucho gusto.
¡Buenas noches!
