Intre Guayaquil si Cuenca e un drum de 3 ore, care urca 2500 de metri prin trei zone climatice diferite.
Lasam in urma Guayaquil cu pamanturile sale salvate din mlastini, pentru a intalni campuri infinite de trestie de zahar ce, in mai putin de un sfert de ora, se transforma in campuri de orez.
Linia orizontului, la inceput distanta si plana, e intrerupta si ondulata de dealurile impadurite ce servesc ca fundal pentru orezarii.
Apoi, vin plantatiile de cafea si banane. Ultimele ne insotesc pana la poalele Anzilor, cand intram in padurea tropicala. Urcam prin ceata si verde, printre pereti vulcanici abrupti acoperiti de vegetatie, printre cascade ce cad din padure, trecem peste rauri si intr-o ora suntem deasupra norilor. Sub noi, mar de nubes.
Si intram in parcul national Cajas: podis inalt inconjurat de munti, lacuri vulcanice, paduri, pasuni baltate de vaci si lame, de stane si fanare.
E frumos frumos, atat de frumos incat imi aduce aminte de muntii de acasa.
Si cu bucuria asta, am ajuns la Cuenca.
Lasam in urma Guayaquil cu pamanturile sale salvate din mlastini, pentru a intalni campuri infinite de trestie de zahar ce, in mai putin de un sfert de ora, se transforma in campuri de orez.
Linia orizontului, la inceput distanta si plana, e intrerupta si ondulata de dealurile impadurite ce servesc ca fundal pentru orezarii.
Apoi, vin plantatiile de cafea si banane. Ultimele ne insotesc pana la poalele Anzilor, cand intram in padurea tropicala. Urcam prin ceata si verde, printre pereti vulcanici abrupti acoperiti de vegetatie, printre cascade ce cad din padure, trecem peste rauri si intr-o ora suntem deasupra norilor. Sub noi, mar de nubes.
Si intram in parcul national Cajas: podis inalt inconjurat de munti, lacuri vulcanice, paduri, pasuni baltate de vaci si lame, de stane si fanare.
E frumos frumos, atat de frumos incat imi aduce aminte de muntii de acasa.
Si cu bucuria asta, am ajuns la Cuenca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu