Costa Rica, traseu ilustrat

Primul contact cu Costa Rica: drumul de la San Jose la vulcanul Poas. Un fel de Austrie tropicala: case cochete, gradini ingrijite, un verde nebun peste tot, platatii de cafea si de capsuni aliniate pe dealuri. 

Poas: Nu se vede. Se vede! Acum, acum! Ah, iar nu se mai vede!

Arenal. Activ si otravitor. Pufaie continuu gaze toxice. Lava incinsa, portocalie, se scurge pe pantele vulcanului. Din pacate, doar in fotografii. Desi erupe de zeci de ani aproape zilnic, Arenal a luat o pauza asta primavara si de atunci se tot odihneste. Nu mai arunca lava, doar gaze.

La Fortuna, oraselul perfect de la poalele Arenalului. Se pare ca aici locuieste si romanca Iulica (cel putin asa ne-a spus un baiat). 

Lacul Arenal.

Playas del Coco. Vedem Pacificul pentru prima oara. Intalnire nu e prea fericita, plaja satului, cu nisip negru si murdar, ne-a facut sa ne gandim la solutii disperate de fugit de acolo. 
Dar de ce sa fugim? O argentinianca simpatica, receptionera de sezon la vila in care stam, pufneste in ras cand ii povestim panica. Linistiti-va, sunt foarte multe plaje frumoase aici! Adevarat. La doar cativa kilometri de sat, pantele impadurite coboara in golfuri mici si linistite. Apa e linistita, albastrui-verzuie, valurile mici abia clipocesc la mal. Petrecem o ora in singuratate, intr-un golfulet in care am ajuns asteptand refluxul si topaind pe pietrele care il  despart de golful mai mare, in care ajunge poteca din sat. Singure, dar fara panica, doar avem cutitul pe care cretzolinul care ne-a adus pana aici cu masina ni l-a dat la plecare! Asta pentru ca acum suntem “doua fete singure” :) 

Liberia. Centrul colonial, case vechi si frumoase, gradini luxuriante. 

Rincon de la Vieja. Il vizitam insotite de Otto (?). In drum spre parc, cu geamul masinii deschis, arunca un Pura Vida! insufletit mai tuturor celor de pe drum. 
Padure tropicala umeda, dupa ploaie, izvoare termale, animale mici si pasari rare pe care le zarim si le urmarim in liniste.

Cu rata Liberia-Brasilito.

Brasilito. Un satuc de vreo 150 oameni. Stam intr-un hotel micut, Hotel Brasilito, tinut de doua americance, pe plaja. Avem camera Ocean View! Ne-am pregatit pentru living in style. N-a fost cazul: camera are doua paturi mici, lenjerie cu floricele, podea de lemn ce aluneca catre baie. Baia, separata de camera de un zid incomplet. 
Dar oceanul e atat de aproape! Valurile se aud toata noaptea. Intre vis si realitate par din ce in ce mai mari si mai aproape. 

Apusul soarelui vazut de la hotel. 

Plaja Conchal: mai bine de un kilometru de scoici sfaramate, albe, stralucitoare. Am mers acolo in fiecare zi petrecuta in Brasilito, de care o desparte o poteca scurta, impadurita, populata seara cu licurici. 

Stam pe plaja la umbra. In copaci: o familie de maimute. Printre copaci: cei mai netrebnici tantari intalniti in excapadele tropicale de pana acum. 
Stam asa ore in sir.

Impreuna cu Jose, nicaraguanul stramutat in Brasilito, si cu trei dintre caii lui, mergem pana la Playa Real, o plaja izolata, la cativa kilometri de Conchal, laudata ca cea mai frumoasa plaja din Costa Rica.

Plecam. Intr-o ora vine rata, care ne duce la San Jose. Iar de acolo, acasa. Un pic.

 
Pura vida! (care, in Costa Rica, serveste drept Salut, La revedere, Sa-ti mearga bine, Eu sunt bine, tu? si alte lucruri bune)

Costa Rica, dupa 90 de zile

Au trecut 3 luni de cand ne-am intors din Costa Rica. Entuziasmul, wow!-ul care insoteste descoperirea unui lucru nou si diferit s-a potolit. De aceea, Costa Rica nu va primi relatari scurte si insufletite povestite dintr-o suflare ci, mai degraba, o sinteza “la rece” :)

Asadar, Costa Rica, asa cum am vazut-o (si analizat-o!) noi:

Un mare parc national. 

Natura e imblanzita, cumintita si sistematizata de industria turistica, probabil cea mai importanta sursa de venit a tarii. Toate potecile sunt bine trasate, uneori chiar pavate, ai senzatia ca oriunde ai vrea sa ajungi, oricat de sus sau oricat de departe, vei ajunge acolo pe o potecuta foarte sigura si foarte cocheta.

Experientele tale, afacerea altora. 

Poti face orice in Costa Rica, sa mergi pe vulcan, sa vezi colibri si fluturi, papagali si maimute, lenesi si broaste minuscule, sa mergi pe poduri suspendate la zeci de metri deasupra junglei umede, sa calaresti pe plaja sau prin jungla, sa treci cu tiroliana peste coroanele copacilor, sa faci kayac pe lacuri vulcanice sau pe ocean. Nimic insa pe cont propriu. Peste tot e o casierie la intrare.

Destinatia exotica de langa casa a americanilor.
Noi am sosit acolo chiar dupa terminarea scolii si am intalnit grupuri intregi de copii si adolescenti veniti "in tabara", grupuri de prieteni tineri sau batrani, familii, voluntari, etc. E o tara foarte frumoasa, sigura, te scuteste de emotiile pe care le dau Guatemala, Nicaragua, Honduras si mai nou, Mexico (ghici cine le-a transformat in destinatii aventuroase?!). In plus, esti scutit sa vezi saracie sau sa fii inconjurat tot timpul de oameni care iti cer ceva.

Si asa, tot stramband din nas, rasfatati de alte tari si de asteptarile noastre, am ajuns la natura. Sau NATURA. Si toate "nemultumirile" palesc, rusinate.  

Natura. Peisaje incredibile si incredibil de variate. Verde, verde peste tot. Papagali care vin de nicaieri si se aseaza langa tine. Maimute in copacii care-ti tin umbra pe plaja. Vulturi. Licurici pe aleea din padurea ce leaga golfurile din dreptul satului. Colibri in gradina hotelului. Pasari mari, albastre, care se urmaresc printre copaci, pe plaja. Pelicani peste valuri.

Totul atat de aproape!

Los Cayos de Cuba

Cayo Santa Maria, Cayo Coco si Cayo Guillermo, presarate in Oceanul Atlantic pe malul de nord al Cubei sunt ultimele noastre destinatii aici.

Diguri construite in mare, lungi de 30-40 km leaga cayos de insula.

De povestit nu e prea mult: grupul mare de prieteni, baile incredibile pe luna plina, licuricii din mare (ce or fi fost?), flamingo care au trecut in zbor peste noi, zecile de crabi albastri, apa alba, turcoaz, verde, albastra si alte culori care nu au nume, nisipul alb.

In rest, lasam fotografiile sa spuna ce e de spus :)

Trinidad de Cuba

E un orasel colonial din sud-estul Cubei, cu case colorate si stradute ce urca si coboara colinele. E asezat frumos, intre Marea Caraibilor (plaja e la vreo 5 km de oras) si dealurile impadurite.

In Trinidad, am stat la o familie. De catva timp, in schimbul unui impozit platit statului, cubanezii pot face mici afaceri pe cont propriu. Impozitul pare cam piperat, dar una peste alta, pare ca merita.

Am stat intr-o casuta coloniala din orasul vechi, cu mai multe terase, gradina, holuri aerisite si camere care nu au geamuri ci doar spatii deschise catre afara si obloane in caz de uragan.

Am mancat bunatati de pe piata neagra. Gazda ne-a gatit langusta si file de peste proaspat, vandut ilegal de pescarii locului (nu sunt parte din ratie si nici nu se gasesc in magazine). O descoperire delicioasa a fost banana prajita, platano macho, o banana mai putin dulce folosita doar pentru gatit.

Mic dejunurile ne-au intors in timp: unt sarat, carne din conserva, o branza grasa mai dubioasa, ce parea facuta in casa. Totul insa asezonat cu multe fructe tropicale, din care am mancat in nestire.

Trinidad picoteste in timpul zilei, dar se trezeste noaptea. In piata centrala, in fiecare seara, se canta live muzica traditionala cubaneza, iar lumea danseaza si bea cocktailuri din pahare de plastic, asezata la mese sau pe treptele de langa biserica.

La Havana Vieja

"Havana veche" este centrul vechi, frumos renovat al Havanei. 

 

Pe strazile aglomerate, flancate de  palacios si case coloniale, in care sunt acum muzee, galerii si bistrouri, prin pietele si piatetele ce inconjoara forturi sau catedrale, incepem sa simtim farmecul colonial al Cubei.

¡Hasta la victoria siempre!

Intr-o galerie de pictura, batranul ghid se plange de stilul de viata impus de comunisti si spera, ridicand ochii spre cer, ca anul asta Fidel sa moara. Fratele Raul nu este la fel de carismatic si poate oamenii se vor revolta mai usor si lucrurile se vor schimba. Dar, pana atunci, oamenii se zbat in saracie, cu salarii de 30-50 de euro, mancare si bunuri rationalizate (tocmai le-au scos acum niste kilograme de carne si detergentul).

De doua luni, batranelul cauta in farmacii aspirina si crema analgezica si nu gaseste. Se gaseste insa la coltul strazii, la de zece ori pretul. Presati de saracie (si lene), multi cauta surse de facut bani usor, ceea ce a transfomat Cuba in tara lui “Aladin (Fidel) si cei 11 milioane de hoti”.

Toate ne sunt spuse soptit si cu ochii pe usa, iar tema discutiei se schimba in “transparenta apei in pictura peisagistilor cubanezi” ori de cate ori intra cineva pe usa.

Un sir de victorii ale comunismului.

PS. Recunosc ca, dupa Mexic si Guatemala, unde am simtit (superficial, dar macar avem o idee) influenta Statelor Unite asupra tarilor mai sarace din jur, Cuba si idealurile ei de independenta ne erau foarte simpatice. Ni se parea grozav ca o tara mica a reusit sa tina in sah o super-putere aflata la 60 de mile de coastele sale.

De aici, din Cuba, idealurile pictate pe ziduri sunt  in contrapunct cu realitatea de pe strada, de oameni, de masini, de casele lasate in paragina, de “shop-uri” in care preturile sunt de neatins pentru localnici, de alimentarele goale, de vitrinele triste, de privirile alerte ale oamenilor care se plang oricui vrea sa ii asculte.

Frumoasa rezistenta, urat comunismul.