Ne-am oprit in Valladolid pentru o ora si jumatate, pe drumul de intoarcere de la Chichen Itza la Tulum. Am ajuns la 6 dupa-amiaza, dar era deja seara (pe tot parcursul anului, soarele rasare in jur de 6 si apune tot in jur de 6, nu exista diferente intre anotimpuri). Pasarile se pregateau de culcare in parcul din piata centrala, zgomotul era nebunesc. Si ne-a amintit de zgomotul de seara din Cismigiu.
Cu ce am ramas de la Valladolid: biserica mare, casele colorate care marginesc piata, tavane albe brazdate, la patru metri inaltime, de grizi vechi de lemn, curti interioare cu viata ascunsa, artizanat, cel mai frumos hotel colonial in care am aruncat o privire, biblioteca municipala aflata intr-o camera cu rafturi pana la tavan, o masa lunga de vreo patru metri si vreo cinci studiosi care citeau cuminti in jurul ei, portile si usile Valladolidului expuse in fotografiile unui localnic, expuse la Casa de Cultura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu