San Cristobal de las Casas

San Cristobal e un orasel colonial cocotat la 2100 de metri in muntii Chiapas-ului. Decor perfect: case coloniale colorate, catedrale baroce usor decrepite, stradute inguste cu trotuare pe care incape doar un om, cartiere noi urcate pe pantele muntilor, biserici contruite in varful colinelor, gradini interioare luxuriante, piata centrala cu catedrala, palat municipal, parc si foisor.

Corpul asta frumos are insa un suflet minunat. Care ii anima stradutele, pietele, cafenelele. Nu stiu ce e intampla acolo, ce a strans orasul in el, dar oamenii de pe strada sunt frumosi si interesanti, iar lucrurile pe care le fac au ceva. O idee, o credinta, ceva.

Poate aerul asta arty, cultural vine din impulsul revolutionar al locului; San Cristobal este cea mai importanta comunitate sustinatoare ale miscarii zapatiste, miscare care s-a ridicat impotriva capitalismului asa cum e inteles el de guvernul mexican, impotriva corporatiilor si in sprijinul comunitatilor indigene.

Ideile si credintele fac ca in San Cristobal o cafenea (TierrAdentro - mi-a placut numele) sa fie si forum cultural, sa sustina cultivatorii de cafea din Chiapas si femeile dintr-un sat oferindu-le spatiu sa-si vanda artizanatul. Cafenelele tin intalniri pe diverse teme, de exemplu despre militarizarea granitei de nord a Mexicului sau despre eroii revolutiei agrare, viata lui Emiliano Zapata, cel mai important erou popular al Mexicului.

O alta cafenea, pe langa o selectie de cafele, ceaiuri si prajiturele ofera si o selectie de peste 1000 de filme, pe care le poti vedea in niste salite private.
Unele magazine de bijuterii artizanale au un mic muzeu, unde explica ce e cu pietrele astea si ce inseamna ele in cultura indigena (se zice ca Chiapas are cel mai frumos chihlimbar din lume, la care se adauga turcoaz si cristal de roca, asa ca sunt povesti multe despre pietre). Alte magazine de bijuterii au o doamna maya in varsta care lucreaza argintul si pietrele langa tejghea.
Sute de artizani, indigeni sau straini veniti in oras, stransi in piata de artizanat sau aparand pe la colturile strazilor, ofera mii de lucruri: covoare, jachete, cuverturi, palarii, jucarii, genti, portofele, bratari, coliere, cercei.

Abunda cafenelele care ofera produse organice, restaurantele tematice, librariile nisate (de exemplu in cultura maya sau in Cuba). Muzica live peste tot, asa cum ne-a obisnuit Mexicul. Dar aici cel mai frumos Cielito Lindo pe care l-am auzit vreodata a fost urmat de imnul zapatist.

Cascadele Misol-Ha si Agua Azul

Ajungem la cascade dupa vreo trei nopti in care a tot plouat. Misol-Ha are o cadere de 45 de metri, iar in fotografiile care o promovau, arata mult mai delicata decat acum. In spatele cascadei este o grota vizitabila in care, din cauza debitului cascadei, nu am putut ajunge. Ne-am oprit, loviti de curentii de aer si apa de sub cascada si facuti ciuciulete desi purtam un soi de pelerine. Infricosatoare forta!

Agua Azul nu a fost chiar albastra ci verzui-ciocolatie, din cauza acelorasi ploi. Aici raul isi face loc printre roci calcaroase bogate in magneziu, iar apa capata o culoare bleu minunata. Cascadele sunt acompaniate de piscine naturale in trepte, spre bucuria sutelor de turisti care ajung in zona. Cararea urca pe langa cascade aproximativ 7 km, primele sute de metri sunt pline de lume, apoi randurile se subtiaza pana raman doar cativa oameni pe drum. La un moment dat insa am fost avertizati de un politist local sa nu continuam urcarea pentru ca se mai intampla sa apara bandidos. Asa ca ne-am petrecut restul de timp la umbra pe malul raului, in compania a doi catei amatori de biscuiti sarati.

El Pajaro Negro

El Pajaro Negro e un magazin de "leacuri" din orasul Palenque. Cel mai nebun loc in care am fost. Ideea lui Mack.

Aici, o paranteza despre Mack. L-am intalnit la Tulum. Mare amator de muzica tiganeasca, a descoperit cu entuziasm ca suntem din Romania. L-am reintalnit la Panchan si, pentru ca el calatorea singur, am petrecut impreuna toate cele trei zile cat am stat aici. Mack e din San Francisco, crescut in Texas, trait in Amsterdam si Berlin, licentiat in literatura americana si istorie maya. O enciclopedie ambulanta in materie de civilizatie maya, civilizatii indigene mexicane, religii sincretice. Si interesat de tot felul de ciudatenii, de unde si vizita cu pricina.

Asadar, intram in El Pajaro Negro, care la strada e un magazin de leacuri naturiste. In spate insa, ne pierdem printre rafturi cu spray-uri si sapunuri cu puteri magice, cu blesteme la borcan, papusi protectoare, sfinti mai mult sau mai putin catolici dar precis mexicani, alifii, potiuni, lumanari, betisoare, esente, radacini, pietricele, praf de aur, prafuri facatoare de minuni, scoici, ochi de nu-stiu-ce, etc.

Din meniu: sapun care aduce clienti si bani, sapun pentru fericire in casa si armonie in cuplu, spray contra invidiei, lumanare "moarte dusmanilor", spray care face dintr-un barbat un super-barbat (macho), spray pentru amor, statueta El Niño Doctor Jesus (Isus copil imbracat in halat alb, care vindeca bolile), statueta cu Santa Muerte (o figura importanta in religia mexicana, care primeste cereri de protectie, dragoste, bani, dar si cereri rau intentionate; Santa Muerte are radacini in cultul mortilor din cultura prehispanica si este respinsa de biserica catolica), papusele care protejeaza impotriva tradarii in cuplu, sapunuri pentru 7 bai sfinte, si asa mai departe.

Pe dealuri in Chiapas

Am calarit vreo doua ore pe dealurile din apropierea ruinelor din Palenque. Pe coclauri, printre fermele oamenilor, intr-un peisaj incredibil, accentuat de aburul care iesea din padure dupa ploaie.

Pe niste caluti lenesi, molesiti de caldura, desi noi am ajuns la ei dupa o mare ploaie. Numai Mack, crescut in Texas, a stiut sa obtina ce-a vrut de la calul lui.

Monolog concludent:
Teddy (catre cal): Estrella! Estrella! (plus indemnul "international" de pornit caii, zgomot cu buzele tuguiate, asa cum facem cand imitam un pupic)
Teddy (catre ghid): No se mueve! No se mueve!

Palenque

Ruinele din Palenque sunt un musai al calatoriilor in Mexic. Cel mai frumos oras maya din perioada clasica (anii 600-800 d.C.) a fost descoperit ingropat de jungla in 1952.

Deocamdata s-au recuperat cam 5 procente din oras, restul de 95 stau inca acoperite de vegetatie. Ceea ce par dealuri ce inconjoara ruinele sunt, de fapt, temple, piramide si case din orasul vechi, napadite de copaci si liane.

Palenque a fost orasul si celui mai important rege maya, Pakal, al carui mormant se afla la 25 de metri adancime in piramida ce il celebreaza. Sarcofagul urias, de 4 pe 2 metri, pastreaza intact conservate scene din viata lui si din viata orasului.

In Palat, vedem urmele camerelor familiei regale, ale bucatariei si toaletelor (aveau fose septice, nu poluau raurile din jur), ale curtii in care primeau conducatori ai altor orase dar si ale curtii in care primeau conducatori ai oraselor cucerite, cu basoleriefuri care descriu tratamentul umilitor pe care li-l aplicau. Bineinteles, observator astronomic si apeduct.

Intr-un alt sector, patru temple marginesc o piata centrala: Templul Soarelui, al Lunii, al Apei si al Porumbului, ele 4 elemente esentiale ale vietii maya.

Dupa ruine, Geronimo, ghidul nostru, ne tenteaza cu un traseu in jungla. Printre radacinile copacilor se vad ziduri de morminte, temple, case. Dar natura a ocupat totul. Arbori de cacao, copacii de bronz (numele in maya nu l-am retinut), orhidee, liane, plante care cresc parazite in alti copaci... In ora petrecuta pe poteci, am vazut tucani zburand din copac in copac, un tapir amusinand dupa furnici, musuroaie de termite si o familie mare de maimute urlatoare, care isi faceau siesta la inaltime.

Mic dejun la Panchan

Sub copaci, multe fructe de mango rontaite pe jumatate. In copaci, o familie de maimute urlatoare, care lua micul dejun.

Panchan

Panchan inseamna in maya, raiul pe pamant.

Si asta si pare a fi: 7 hectare de jungla langa ruinele din Palenque, in care a crescut in ultimii ani un fel de satuc de vacanta: cabanute grupate pe diverse loturi, doua restaurante, cateva baruri, spalatorie. Si intre ele, suprafete mari de jungla cu arbori uriasi, palmieri, banani, flori, pasari, maimute, soparle, nenumarate insecte.

Locul are o istorie interesanta. Don Moises, arheolog si unul dintre primii ghizi ai ruinelor din Palenque (descoperite ingropate de jungla in 1952), s-a hotarat la un moment dat sa traiasca aici. A cumparat 7 hectare de jungla aproape de ruine si s-a mutat aici, intr-o cabana.

Gazda noastra, Marguerita, o mexicanca de vreo 55 de ani, are, poate dupa Don Moises, cel mai important rol in deschiderea Panchan-ului catre public. Povestea apartine Margueritei si ne-a fost spusa la ceas de seara, intr-un puseu de vorba, pe treptele casei ei.

Ea si sotul ei, Ed, au ajuns aici pe la mijlocul anilor 90. Ea si Ed traisera in Texas multi ani, iar lui Ed, care era doctorand in Botanica si in Chimie, ii intrase in cap ca vrea sa traiasca in jungla, sa-si cumpere un lot undeva in Guatemala sau poate in Chiapas (la granita). Doi ani la rand au facut concedii in zona, pana au ajuns la Panchan, la Don Moises, care le-a vandut un hectar din raiul lui. Cu 10.000 de dolari, plus 2000, cat i-a costat constructia unei cabane.

In anii urmatori, i-au vizitat prieteni care le-au sugerat sa construiasca cateva cabanute pentru turisti. Au facut trei, au avut succes. Ed nu era de acord, el venise in Panchan pentru liniste, sa-si ingrijeasca copacii si sa priveasca pasarile. Dar Margueritei ii placeau afacerile. Si au mai contruit cateva. In 2001, au fost recomandati in Rough Guides si, de atunci, oamenii tot vin. Au cerut restaurant, Marguerita a vorbit cu Don Moises si au facut restaurantul Don Mucho (adica Domnul Mult, numit asa in cinstea lui Don Moises, care are 11 copii). Apoi a fost nevoie de spalatorie, apoi de agentie de turism, si inca un restaurant si un bar, si tot asa. Acum Las Cabañas de Marguetita y Ed inseamna cateva cabanute si multe camere grupate in 3 case mari. Toti copiii lui Don Moises au venit in Panchan sa faca afaceri. In afara de ei, in Panchan e doar Marguerita (Ed a murit acum trei ani, era mult mai in varsta decat ea) si un american care si-a cumparat de curand un lot mai mic.

Intrarea in camera noastra si ce vedeam pe geam