marți, 26 aprilie 2011
Cenote Escondido - frumos, dar nu ca in Guatemala
E duminica, asa ca luam bicicletele si plecam la 5 km de sat, la cenote Escondido. Numele i se potriveste, cenota nu e nici macar marcata in Carretera. Trebuie sa stii de ea si sa te opresti din drum cand o vezi vizavi pe sora ei, cenota Cristal. In plus, din Carretera pana la Escondido, mai e un kilometru de mers prin jungla.
Ca mai toate locurile de pe aici, Escondido te incanta si te mira. Sub masca de snorkeling se afla 8 metri de apa perfect transparenta, pe al carei fund se vad bolovani uriasi, trunchiuri de copaci si pasaje obscure inspre alte cenote. Pesti negri, catifelati, de toate dimensiunile, se plimba incet de colo colo. Peste tot, percepi fotografii perfecte sau...tablouri. Cel putin asta vede Sergio, un artist mexican de varsta a doua, stabilit in Guatemala. Isi muta privirea in cautare de noi tablouri perfecte si povesteste despre un proiect de casa suspendata peste un iaz-acvariu, casa proiecta de el si, in parte, realizata.
Stam de vorba cu Sergio si prietenii lui: Ana si Alex. Afla de vacanta noastra prelungita in zona si ne someaza sa vedem Guatemala. Si Ana si Alex sunt guatemalezi, artisti, el, scriitor de carti despre cultura maya, ea, nu stim. Amandoi (si Sergio) sunt absolut indragostiti de tara lor. Daca ne place Escondido, sa o inmultim cu 25 si cam atat de frumoasa e o cenota faimoasa din Guatemala. Costa Rica e frumoasa, dar Guatemala e de zeci de ori mai frumoasa. Cuba e minunata si nu a primit puncte in minus fata de Guatemala. Si tot asa.
Locurile spectaculoase se povestesc mai repede decat le putem noi memora, lacul Atikal cu cele douasprezece sate care il inconjoara, cu o culoare albastra divina, care imbraca totul, raul Semuc Champey, o insiruire de cascade si piscine naturale, piramida maya de la Peten, alte situri maya, cea mai inalta piramida din lume, Mirador, mai inalta decat piramida lui Keops, dar inca pe jumatate ingropata in jungla guatemaleza.
Ana: Trebuie sa veniti, promiteti!
Alex: Daca veniti, dati un telefon si va fac un tur de doua saptamani!
Ana cere ceva de scris si descide o pagina noua in carnetelul bun-la-toate pe care il purtam dupa noi: pagina Guatemala. Contine: conturile lor de Facebook, numerele de mobil, adrese de email si cateva nume din cele insirate mai sus, de cautat pe Google pentru a ne lamuri cat de mult si neaparat trebuie vizitate.
Am mai intalnit oameni incantati de tara lor (nici Mexicul nu duce lipsa, ba dimpotriva), dar Ana si Alex sunt cei mai entuziasti si mai deschisi iubitori de tara din viata mea.
Imi pare bine ca i-am cunoscut, chiar si asa, pentru o ora.
Ca mai toate locurile de pe aici, Escondido te incanta si te mira. Sub masca de snorkeling se afla 8 metri de apa perfect transparenta, pe al carei fund se vad bolovani uriasi, trunchiuri de copaci si pasaje obscure inspre alte cenote. Pesti negri, catifelati, de toate dimensiunile, se plimba incet de colo colo. Peste tot, percepi fotografii perfecte sau...tablouri. Cel putin asta vede Sergio, un artist mexican de varsta a doua, stabilit in Guatemala. Isi muta privirea in cautare de noi tablouri perfecte si povesteste despre un proiect de casa suspendata peste un iaz-acvariu, casa proiecta de el si, in parte, realizata.
Stam de vorba cu Sergio si prietenii lui: Ana si Alex. Afla de vacanta noastra prelungita in zona si ne someaza sa vedem Guatemala. Si Ana si Alex sunt guatemalezi, artisti, el, scriitor de carti despre cultura maya, ea, nu stim. Amandoi (si Sergio) sunt absolut indragostiti de tara lor. Daca ne place Escondido, sa o inmultim cu 25 si cam atat de frumoasa e o cenota faimoasa din Guatemala. Costa Rica e frumoasa, dar Guatemala e de zeci de ori mai frumoasa. Cuba e minunata si nu a primit puncte in minus fata de Guatemala. Si tot asa.
Locurile spectaculoase se povestesc mai repede decat le putem noi memora, lacul Atikal cu cele douasprezece sate care il inconjoara, cu o culoare albastra divina, care imbraca totul, raul Semuc Champey, o insiruire de cascade si piscine naturale, piramida maya de la Peten, alte situri maya, cea mai inalta piramida din lume, Mirador, mai inalta decat piramida lui Keops, dar inca pe jumatate ingropata in jungla guatemaleza.
Ana: Trebuie sa veniti, promiteti!
Alex: Daca veniti, dati un telefon si va fac un tur de doua saptamani!
Ana cere ceva de scris si descide o pagina noua in carnetelul bun-la-toate pe care il purtam dupa noi: pagina Guatemala. Contine: conturile lor de Facebook, numerele de mobil, adrese de email si cateva nume din cele insirate mai sus, de cautat pe Google pentru a ne lamuri cat de mult si neaparat trebuie vizitate.
Am mai intalnit oameni incantati de tara lor (nici Mexicul nu duce lipsa, ba dimpotriva), dar Ana si Alex sunt cei mai entuziasti si mai deschisi iubitori de tara din viata mea.
Imi pare bine ca i-am cunoscut, chiar si asa, pentru o ora.
marți, 19 aprilie 2011
Dupa-amiaza
Plaja Chamico e ascunsa la capatul unui drum de vreo doi kilometri care se desprinde nemarcat din Carretera Federal. O intindere de mangrove o desparte de "lume".
Plaja e in curtea unei familii care are si un restaurant de peste, Don Chamico. De fapt, au un gratar cu foc de lemne, cateva sucuri si cateva marci de bere.
Curtea e plina de palmieri intre care sunt legate hamacuri. Cateva mese si scaune sunt presarate pe ici pe colo.
Am petrecut o dupa-amiza in golful cu apa mica, transparenta si calda. Am mancat un peste la gratar cu miros de mare. Am citit cate ceva, am cautat pietre frumoase (de fapt, coral pietrificat) si ne-am jucat cu Arena, o catelusa pitbull de trei luni, de culoarea nisipului (din Tulum, adica alba).
Plaja e in curtea unei familii care are si un restaurant de peste, Don Chamico. De fapt, au un gratar cu foc de lemne, cateva sucuri si cateva marci de bere.
Curtea e plina de palmieri intre care sunt legate hamacuri. Cateva mese si scaune sunt presarate pe ici pe colo.
Coleg de camera
Se misca ceva pe perete. Aprindem lumina.
Intrusul are vreo 3 centimetri si e aproape transparent.
Dupa doua zile de refugiu in baie, l-am gonit afara in curte, la fratii lui, de frica sa nu moara de foame si de singuratate.
Intrusul are vreo 3 centimetri si e aproape transparent.
Dupa doua zile de refugiu in baie, l-am gonit afara in curte, la fratii lui, de frica sa nu moara de foame si de singuratate.
joi, 14 aprilie 2011
Valladolid
Valladolid e un vechi oras colonial spaniol. Infiintat in 1543, e cladit in jurul bisericii din piata centrala.
Ne-am oprit in Valladolid pentru o ora si jumatate, pe drumul de intoarcere de la Chichen Itza la Tulum. Am ajuns la 6 dupa-amiaza, dar era deja seara (pe tot parcursul anului, soarele rasare in jur de 6 si apune tot in jur de 6, nu exista diferente intre anotimpuri). Pasarile se pregateau de culcare in parcul din piata centrala, zgomotul era nebunesc. Si ne-a amintit de zgomotul de seara din Cismigiu.
Cu ce am ramas de la Valladolid: biserica mare, casele colorate care marginesc piata, tavane albe brazdate, la patru metri inaltime, de grizi vechi de lemn, curti interioare cu viata ascunsa, artizanat, cel mai frumos hotel colonial in care am aruncat o privire, biblioteca municipala aflata intr-o camera cu rafturi pana la tavan, o masa lunga de vreo patru metri si vreo cinci studiosi care citeau cuminti in jurul ei, portile si usile Valladolidului expuse in fotografiile unui localnic, expuse la Casa de Cultura.
Ne-am oprit in Valladolid pentru o ora si jumatate, pe drumul de intoarcere de la Chichen Itza la Tulum. Am ajuns la 6 dupa-amiaza, dar era deja seara (pe tot parcursul anului, soarele rasare in jur de 6 si apune tot in jur de 6, nu exista diferente intre anotimpuri). Pasarile se pregateau de culcare in parcul din piata centrala, zgomotul era nebunesc. Si ne-a amintit de zgomotul de seara din Cismigiu.
Cu ce am ramas de la Valladolid: biserica mare, casele colorate care marginesc piata, tavane albe brazdate, la patru metri inaltime, de grizi vechi de lemn, curti interioare cu viata ascunsa, artizanat, cel mai frumos hotel colonial in care am aruncat o privire, biblioteca municipala aflata intr-o camera cu rafturi pana la tavan, o masa lunga de vreo patru metri si vreo cinci studiosi care citeau cuminti in jurul ei, portile si usile Valladolidului expuse in fotografiile unui localnic, expuse la Casa de Cultura.
luni, 11 aprilie 2011
Chichen Itza cu señor Tomas
Nici aztecii, nici toltecii, nici zapotecii, nici nahua, nimeni nu a fost ca maiasii! declama señor Tomas cu convingere.
Ne-a agatat din drum, in ultima curba inainte sa ajungem la Chicken Itza. Ne-a fluturat o harta a sitului, o legitimatie de ghid federal, stirea ca preturile pentru serviciile de ghid sunt reglementate la Chichen Itza si 50 de pesos discount, asa ca, 10 minute mai tarziu, iata-ne, 4 elevi cumintei, ascultand incordati explicatiile in spaniola. Doi mai incordati decat altii, normal. Dar ghidul in spaniola e cu 100 de pesos mai ieftin decat cel in engleza, noi vrem sa invatam, avem si colac de salvare in caz ca nu intelegem (Tudor), asa ca alegerea a fost usoara.
Señor Tomas a vorbit normal pana cand am intrat intre ruine. La prima poveste istorica, tonul s-a schimbat; e serios, patruns si declamator. Mandru de ce a fost poporul din care face si el parte. Astronomie, matematica, arhitectura (aici, señor Tomas recunoaste ca maya au invatat de la tolteci, dar oricum...), calendarul cel incredibil de precis, manufactura. Nimic nu se compara cu civilizatia maya!
Señor Tomas nu are mare parte din dintii de sus. Cand rosteste numele zeilor maya, ai senzatia ca li se inchina. La prima silaba ridica ochii spre cer, face o pauza dramatica si apoi, pentru ultima silaba, coboara privirea in pamant. Ne spune in mai multe randuri ca maya nu practicau sacrificios humanos, ca asta era un obicei toltec, aparut odata cu influenta tolteca, in jurul anului 1000. Singurul motiv era seceta prelungita si se sacrifica o singura persoana, o persoana cu calitati: o virgina sau cea mai frumoasa femeie din oras sau capitanul echipe invingatoare la jocul maya. De fiecare data, ne si demonstreaza sacrificios humanos, infigandu-si in inima (sau in gat!) o antena veche de radio. Impins in piept (sau in gat!), capul telescopic se strange si señor Tomas pare strapuns de moarte.
Isi revine rapid si ne trece printre fapte, piramide, cladiri, temple cu 1000 de coloane, altare, terenuri de joc, drumuri sacre, observatorul astronomic.
Faptele istorice sunt presarate cu teorii proprii. Lucreaza de 25 de ani la Chicken Itza, asa ca are observatii, demonstratii si descoperiri personale.
Cateva mostre:
A. La echinoctiu, lumina soarelui proiecteaza pe piramida forma sarpelui cu pene, Kukulkan, zeul vietii, cel mai important in panteonul maya. Anul acesta, pe 21 martie la Chichen Itza au fost 60.000 de oameni sa-l vada. Dar se poate vedea si altfel, zi de zi: señor Tomas merge incet, incet de-a lungul piramidei si ne face sa-l urmam: Iata-l, apare pe prima treapta, acum, pe a doua, acum, pe a treia. Dupa a noua, ii descoperim si capul, sculptat, imens, la baza piramidei.
B. Nu se stie cati jucatori erau pe teren la celebrul joc maya cu mingea. Dar señor Tomas crede ca in fiecare echipa erau 7. Pentru ca 7 numar cabalistic, magic: sarpele din care e inspirat Kukulkan (si care naste pui vii, nu depune oua, ca majoritatea serpilor) face 7 pui, saptamana are 7 zile, curcubeul are 7 culori, ecoul in anumite locuri din Chichen Itza are 7 reverberatii, si alti de 7 pe care nu mi-i amintesc.
C. In fata piramidei, bate din palme intr-un anumit fel, iar ecoul ii raspunde Ku-kul-kan, numele zeului caruia ii e dedicat.
D. Pe terenul de joc, bate din nou din palme si striga o data, apoi de doua ori, pentru a ne demonstra "la acustica divina" a locului si cele 7, respectiv 14 ecouri care raspund fiecarui sunet. Un grup de turisti il aplauda si il fluiera ca pe un rockstar.
Chichen Itza este cel mai important sit maya din Yucatan. Asta, pentru gloria orasului trecut si pentru cat de bine s-a pastrat pana acum. Orasul a fost gasit ingropat la 2 metri sub jungla. Ceea ce se poate vizita astazi este doar zona ceremoniala a orasului: templele, terenul de sport, altarele, osuarele, observatorul astronomic. Oamenii traiau in afara zidurilor cetatii in colibele de lemn cu palapa de frunze de palmier, asa cum le intalnim peste tot si astazi.
Pe drumurile sacre care leaga ansamblurile arhitectonice de la Chichen Itza, zeci de artizanii expun masti, ceramica si tesaturi in culori nebune. Intre culorile Mexicului, nu exista nuante pastelate. Pe aleea catre iesire, ne miscam intr-o mare de rosu, galben puternic, albastru, mov, verde crud, roz, portocaliu, turcoaz.
Ne-a agatat din drum, in ultima curba inainte sa ajungem la Chicken Itza. Ne-a fluturat o harta a sitului, o legitimatie de ghid federal, stirea ca preturile pentru serviciile de ghid sunt reglementate la Chichen Itza si 50 de pesos discount, asa ca, 10 minute mai tarziu, iata-ne, 4 elevi cumintei, ascultand incordati explicatiile in spaniola. Doi mai incordati decat altii, normal. Dar ghidul in spaniola e cu 100 de pesos mai ieftin decat cel in engleza, noi vrem sa invatam, avem si colac de salvare in caz ca nu intelegem (Tudor), asa ca alegerea a fost usoara.
Señor Tomas a vorbit normal pana cand am intrat intre ruine. La prima poveste istorica, tonul s-a schimbat; e serios, patruns si declamator. Mandru de ce a fost poporul din care face si el parte. Astronomie, matematica, arhitectura (aici, señor Tomas recunoaste ca maya au invatat de la tolteci, dar oricum...), calendarul cel incredibil de precis, manufactura. Nimic nu se compara cu civilizatia maya!
Señor Tomas nu are mare parte din dintii de sus. Cand rosteste numele zeilor maya, ai senzatia ca li se inchina. La prima silaba ridica ochii spre cer, face o pauza dramatica si apoi, pentru ultima silaba, coboara privirea in pamant. Ne spune in mai multe randuri ca maya nu practicau sacrificios humanos, ca asta era un obicei toltec, aparut odata cu influenta tolteca, in jurul anului 1000. Singurul motiv era seceta prelungita si se sacrifica o singura persoana, o persoana cu calitati: o virgina sau cea mai frumoasa femeie din oras sau capitanul echipe invingatoare la jocul maya. De fiecare data, ne si demonstreaza sacrificios humanos, infigandu-si in inima (sau in gat!) o antena veche de radio. Impins in piept (sau in gat!), capul telescopic se strange si señor Tomas pare strapuns de moarte.
Isi revine rapid si ne trece printre fapte, piramide, cladiri, temple cu 1000 de coloane, altare, terenuri de joc, drumuri sacre, observatorul astronomic.
Faptele istorice sunt presarate cu teorii proprii. Lucreaza de 25 de ani la Chicken Itza, asa ca are observatii, demonstratii si descoperiri personale.
Cateva mostre:
A. La echinoctiu, lumina soarelui proiecteaza pe piramida forma sarpelui cu pene, Kukulkan, zeul vietii, cel mai important in panteonul maya. Anul acesta, pe 21 martie la Chichen Itza au fost 60.000 de oameni sa-l vada. Dar se poate vedea si altfel, zi de zi: señor Tomas merge incet, incet de-a lungul piramidei si ne face sa-l urmam: Iata-l, apare pe prima treapta, acum, pe a doua, acum, pe a treia. Dupa a noua, ii descoperim si capul, sculptat, imens, la baza piramidei.
B. Nu se stie cati jucatori erau pe teren la celebrul joc maya cu mingea. Dar señor Tomas crede ca in fiecare echipa erau 7. Pentru ca 7 numar cabalistic, magic: sarpele din care e inspirat Kukulkan (si care naste pui vii, nu depune oua, ca majoritatea serpilor) face 7 pui, saptamana are 7 zile, curcubeul are 7 culori, ecoul in anumite locuri din Chichen Itza are 7 reverberatii, si alti de 7 pe care nu mi-i amintesc.
C. In fata piramidei, bate din palme intr-un anumit fel, iar ecoul ii raspunde Ku-kul-kan, numele zeului caruia ii e dedicat.
D. Pe terenul de joc, bate din nou din palme si striga o data, apoi de doua ori, pentru a ne demonstra "la acustica divina" a locului si cele 7, respectiv 14 ecouri care raspund fiecarui sunet. Un grup de turisti il aplauda si il fluiera ca pe un rockstar.
Chichen Itza este cel mai important sit maya din Yucatan. Asta, pentru gloria orasului trecut si pentru cat de bine s-a pastrat pana acum. Orasul a fost gasit ingropat la 2 metri sub jungla. Ceea ce se poate vizita astazi este doar zona ceremoniala a orasului: templele, terenul de sport, altarele, osuarele, observatorul astronomic. Oamenii traiau in afara zidurilor cetatii in colibele de lemn cu palapa de frunze de palmier, asa cum le intalnim peste tot si astazi.
Pe drumurile sacre care leaga ansamblurile arhitectonice de la Chichen Itza, zeci de artizanii expun masti, ceramica si tesaturi in culori nebune. Intre culorile Mexicului, nu exista nuante pastelate. Pe aleea catre iesire, ne miscam intr-o mare de rosu, galben puternic, albastru, mov, verde crud, roz, portocaliu, turcoaz.
sâmbătă, 9 aprilie 2011
Hai la pescuit!
Vamos a pescar! striga, trecand in fuga pe langa noi.
Il urmaream de cateva minute. In jur de 40 de ani, slab, bronzat, a inotat pana la barca impingand un butoias cu motorina. A alimentat-o, a tras-o mai la mal si acum trece pe langa noi, aruncand invitatii in mare graba.
In jumatate de minut se intoarce, cu instrumentele de pescuit.
Que vas a pescar? intreaba Teddy.
Vamos, vamos! Hoy es gratis, raspunde fara sa se opreasca.
Asa ca Teddy fuge dupa el. E deja vreo 6 dupa-amiaza, nu apucam sa aflam unde se duce, pentru cat timp, daca precis se intoarce aici... Dar, de ce nu?
Se urca amandoi in barca. Teddy trage barca in larg, desprinde ancora si pleaca spre recif. Omul cauta companie si ajutor. Sau ajutor si companie. Mai e o ora pana apune soarele si vrea sa prinda o baracuda pentru acasa, mexican style. Asadar, fara bat si mulineta, plimba un fir lung de 60 de metri, infasurat pe o rola de plastic, la capatul caruia luceste un pestisor de metal. In lumina soarelui reflectata de apa, arata exact ca pestorii argintii, hrana baracudelor.
Dar azi, soarele pleca mai devreme. 10 minute de la plecare, intra intr-un nor din care nu mai iese inainte de apus. Pestisorul fals nu sclipeste, baracuda nu apare.
O ora jumate dupa, Teddy se intoarce din excursie fara baracuda, cu o durere in muschii bratelor (a trebuit sa miste tot timpul firul cel lung, incercand sa atraga baracuda), cu un inceput de basici in palma (acelasi motiv) si cu un zambet larg.
Il urmaream de cateva minute. In jur de 40 de ani, slab, bronzat, a inotat pana la barca impingand un butoias cu motorina. A alimentat-o, a tras-o mai la mal si acum trece pe langa noi, aruncand invitatii in mare graba.
In jumatate de minut se intoarce, cu instrumentele de pescuit.
Que vas a pescar? intreaba Teddy.
Vamos, vamos! Hoy es gratis, raspunde fara sa se opreasca.
Asa ca Teddy fuge dupa el. E deja vreo 6 dupa-amiaza, nu apucam sa aflam unde se duce, pentru cat timp, daca precis se intoarce aici... Dar, de ce nu?
Se urca amandoi in barca. Teddy trage barca in larg, desprinde ancora si pleaca spre recif. Omul cauta companie si ajutor. Sau ajutor si companie. Mai e o ora pana apune soarele si vrea sa prinda o baracuda pentru acasa, mexican style. Asadar, fara bat si mulineta, plimba un fir lung de 60 de metri, infasurat pe o rola de plastic, la capatul caruia luceste un pestisor de metal. In lumina soarelui reflectata de apa, arata exact ca pestorii argintii, hrana baracudelor.
O ora jumate dupa, Teddy se intoarce din excursie fara baracuda, cu o durere in muschii bratelor (a trebuit sa miste tot timpul firul cel lung, incercand sa atraga baracuda), cu un inceput de basici in palma (acelasi motiv) si cu un zambet larg.
luni, 4 aprilie 2011
Punta Allen
Punta Allen e un sat de pescari la 50 de kilometri sud de Tulum, la capatul unui firicel de peninsula, Boca Paila. Ghidurile turistice si oamenii din jur ne indeamna sa nu incercam o excursie acolo pe cont propriu, mai bine ne inscriem intr-un tur organizat cu Jeep-uri. Dar noi venim din Romania (si din Mexic, caci de avem prieteni aici pentru cateva zile, Tudor, prietenul lui Teddy care traieste de 3 ani in Ciudad de Mexico si Edvina, iubita lui), am vazut ceva drumuri desfundate la viata noastra, asa ca micutul Clio inchiriat porneste intr-o dimineata direct catre Punta Allen.
Punta Allen este punctul de intrare in rezervatia naturala Sian Kaan, o biosfera care se intinde pe 4500 de kilometri patrati in sudul Yucatanului. Marea cu bariera de corali (bariera de corali din America Centrala, care incepe in dreptul Yucatanului, continua in dreptul Belize si Guatemala si se termina in Honduras este a doua bariera de corali a lumii, dupa Marea Bariera din Australia), laguna si jungla au fost declarate de UNESCO patrimoniu mondial si adapostesc paduri de mangrove, 800 de specii de plante, 350 de specii de pasari, pume, jaguari, oceloti, mai multe specii de maimute, crocodili, testoase, mamifere marine si pesti.
Dar plajele biosferei sunt pline de gunoaie. Tot ce vrei: papuci de plaja, lotiuni solare, PETuri, can-uri, dopuri de toate culorile, brichete, un televizor, scaune de plastic. Toate se afla depozitate pe plaja pe care o urmareste drumul catre sat. Mergem pe o limba subtire de pamant, pe stanga avem marea, pe dreapta, laguna. Ne oprim sa facem fotografii. La marginea lagunei, un grup de pescari cu barcile lor. Dintre ei, se desprinde un batran. Vine sa ne vanda ceva, ne gandim, poate vreun tur cu barca. Nu, a venit sa ne spuna buna ziua si sa ne povesteasca ce frumoasa e Sian Kaan. Barcile lui si ale colegilor sunt ocupate, asteapta un grup de turisti care vor sosi cu Jeep-urile.
Deplangem gunoaiele si ne povesteste ca toate plajele au fost curatate acum doua luni, ca tot ce am vazut e adus de curand de mare. Gunoaiele Marii Caraibilor (poluata de traficatul de vase de croaziera care duc zeci de mii de turisti in toate directiile, din insula in insula) sunt purtate de curenti aici, pe plajele din Boca Paila.
Ajungem la Punta Allen. O strada principala trasata in nisip, cateva casute, un loc unde se poate cumpara bere, inca un magazin alimentar, cateva pensiuni, trei restaurante. O biserica care priveste spre mare.
Luam o barca si plecam in laguna. Daca avem noroc, poate vedem crocodili, testoase si delfini.
Avem noroc.
Cum ne urcam in barca, il vizitam pe crocodilul rezident in aceasta parte a lagunei. Cu ceva efort, il dibuim intre radacinile mangrovelor. Tot cu ceva efort, se desluseste si in fotografie.
Norocul ne urmareste. Iesim in larg si vedem un delfin. Inoata linistit, il urmarim cateva minute. Vocabularul spaniolo-mexican nu ne ajuta sa ne exprimam starile. Repetam la nesfarsit "que bonito!', "que lindo!", "oh, pequenito!". Ma intreb daca in romana am fi fost mai articulati. Nu cred. Prea mare emotia.
Ne departam un pic si vedem un al doilea delfin. Mananca. Trei cormorani il urmaresc de sus.
Trecem pe langa copacii incarcati de pasari. Cormoranii, mari vanatori subacvatici, fregatele, care nu se pot scufunda, se bazeaza pe ce prind cormoranii.
Pe un canal ingust, marginit de mangrove, intram in Laguna Neagra. Neagra, pentru ca frunzele cazute ale mangrovelor putrezesc pe fundul apei si o fac neclara si inchisa la culoare. Aici isi tin pescarii barcile cand vine uraganul. Un port natural 100%, protejat de mangrove.
Iesim in mare pentru un pic de snorkeling la bariera de corali. Cu echipament de protectie obligatoriu, toata lumea face snorkeling (uraaa!). Inotam de-a lungul recifului, vedem multe specii de corali, evantaie, copacei, farfurii, ciuperci, creiere, labirinturi. Protejati de ei, pesti tropicali, crabi, o langusta uriasa, pestele inger, melci in cochilii uriase.
Ultima oprire, Piscina. O zona uriasa cu nisip alb si apa turcoaz care nu depaseste un metru adancime. Culori de Caraibe, asa cum le-am vazut la televizor :)
Ne intoarcem in sat, intram in unul dintre cele trei restaurante, mancam si ne imbarcam pentru cei 50 de kilometri ai drumului de intoarcere la Tulum.
Dupa doua ore si jumatate, ajungem. Ghidurile amenintatoare aveau partial dreptate. Masina arata rau dar e sanatoasa si vesela. Ca si noi.
Punta Allen este punctul de intrare in rezervatia naturala Sian Kaan, o biosfera care se intinde pe 4500 de kilometri patrati in sudul Yucatanului. Marea cu bariera de corali (bariera de corali din America Centrala, care incepe in dreptul Yucatanului, continua in dreptul Belize si Guatemala si se termina in Honduras este a doua bariera de corali a lumii, dupa Marea Bariera din Australia), laguna si jungla au fost declarate de UNESCO patrimoniu mondial si adapostesc paduri de mangrove, 800 de specii de plante, 350 de specii de pasari, pume, jaguari, oceloti, mai multe specii de maimute, crocodili, testoase, mamifere marine si pesti.
Dar plajele biosferei sunt pline de gunoaie. Tot ce vrei: papuci de plaja, lotiuni solare, PETuri, can-uri, dopuri de toate culorile, brichete, un televizor, scaune de plastic. Toate se afla depozitate pe plaja pe care o urmareste drumul catre sat. Mergem pe o limba subtire de pamant, pe stanga avem marea, pe dreapta, laguna. Ne oprim sa facem fotografii. La marginea lagunei, un grup de pescari cu barcile lor. Dintre ei, se desprinde un batran. Vine sa ne vanda ceva, ne gandim, poate vreun tur cu barca. Nu, a venit sa ne spuna buna ziua si sa ne povesteasca ce frumoasa e Sian Kaan. Barcile lui si ale colegilor sunt ocupate, asteapta un grup de turisti care vor sosi cu Jeep-urile.
Deplangem gunoaiele si ne povesteste ca toate plajele au fost curatate acum doua luni, ca tot ce am vazut e adus de curand de mare. Gunoaiele Marii Caraibilor (poluata de traficatul de vase de croaziera care duc zeci de mii de turisti in toate directiile, din insula in insula) sunt purtate de curenti aici, pe plajele din Boca Paila.
Ajungem la Punta Allen. O strada principala trasata in nisip, cateva casute, un loc unde se poate cumpara bere, inca un magazin alimentar, cateva pensiuni, trei restaurante. O biserica care priveste spre mare.
Luam o barca si plecam in laguna. Daca avem noroc, poate vedem crocodili, testoase si delfini.
Avem noroc.
Cum ne urcam in barca, il vizitam pe crocodilul rezident in aceasta parte a lagunei. Cu ceva efort, il dibuim intre radacinile mangrovelor. Tot cu ceva efort, se desluseste si in fotografie.
Norocul ne urmareste. Iesim in larg si vedem un delfin. Inoata linistit, il urmarim cateva minute. Vocabularul spaniolo-mexican nu ne ajuta sa ne exprimam starile. Repetam la nesfarsit "que bonito!', "que lindo!", "oh, pequenito!". Ma intreb daca in romana am fi fost mai articulati. Nu cred. Prea mare emotia.
Ne departam un pic si vedem un al doilea delfin. Mananca. Trei cormorani il urmaresc de sus.
Trecem pe langa copacii incarcati de pasari. Cormoranii, mari vanatori subacvatici, fregatele, care nu se pot scufunda, se bazeaza pe ce prind cormoranii.
Pe un canal ingust, marginit de mangrove, intram in Laguna Neagra. Neagra, pentru ca frunzele cazute ale mangrovelor putrezesc pe fundul apei si o fac neclara si inchisa la culoare. Aici isi tin pescarii barcile cand vine uraganul. Un port natural 100%, protejat de mangrove.
Iesim in mare pentru un pic de snorkeling la bariera de corali. Cu echipament de protectie obligatoriu, toata lumea face snorkeling (uraaa!). Inotam de-a lungul recifului, vedem multe specii de corali, evantaie, copacei, farfurii, ciuperci, creiere, labirinturi. Protejati de ei, pesti tropicali, crabi, o langusta uriasa, pestele inger, melci in cochilii uriase.
Ultima oprire, Piscina. O zona uriasa cu nisip alb si apa turcoaz care nu depaseste un metru adancime. Culori de Caraibe, asa cum le-am vazut la televizor :)
Ne intoarcem in sat, intram in unul dintre cele trei restaurante, mancam si ne imbarcam pentru cei 50 de kilometri ai drumului de intoarcere la Tulum.
Dupa doua ore si jumatate, ajungem. Ghidurile amenintatoare aveau partial dreptate. Masina arata rau dar e sanatoasa si vesela. Ca si noi.
vineri, 1 aprilie 2011
Akumal, locul testoaselor
Akumal inseamna in maya locul testoaselor. Acum este o zona protejata. Din cele sase specii de testoase marine care au ramas in lume (trei familii au disparut), Akumalul are patru.
Centrul Ecologic Akumal le urmareste si le protejeaza. In fiecare an, au actiuni in care le captureaza, le iau probe de sange si le masoara. In mai, cand incep sa-si depuna ouale, le marcheaza cuiburile. Iar la 50-60 de zile, cand puii eclozeaza, tot noaptea, sunt acolo, sa se asigure ca micutii apuca drumul marii. Testoasele mici se ghideaza in primul lor drum dupa lumina lunii reflectata in apa, dar acum, cu atatea hoteluri luminate, se mai incurca si o iau in alte directii. Voluntarii Centrului Ecologic le urmaresc si le ajuta sa ajunga la mare.
Ne-am inscris voluntari la Centru. Pe 25 martie, la ora 1, ne-am prezentat la Akumal. Ce trebuie sa facem?
Pai, daca inoti bine, inoti ceva timp cu ele, 10-15 minute, ca sa prinda incredere si, la un moment dat, le prinzi: te scufunzi, pui ambele maini pe carapace, una deasupra gatului, una la coada si te ridici cu ele la suprafata. Ele se zbat, dau din aripioare, iti baga apa-n gura, dar, teoretic, nu pot scapa.
Daca nu inoti bine (ghici cine), stai in barca si incerci sa te faci util(a): faci fotografii, completezi tabele, inmanezi instrumente celor care lucreaza, dar, mai ales, te miri si te bucuri si te emotionezi.
Teddy a fost voluntarul numarul unu, cu mai multe recorduri inregistrate :) : a prins prima testoasa a zilei , cea mai mare testoasa a zilei (lungimea carapacei, 70 cm, latime, 60 cm) si doua testoase noi, nemarcate.
Suntem norocosi.
Centrul Ecologic Akumal le urmareste si le protejeaza. In fiecare an, au actiuni in care le captureaza, le iau probe de sange si le masoara. In mai, cand incep sa-si depuna ouale, le marcheaza cuiburile. Iar la 50-60 de zile, cand puii eclozeaza, tot noaptea, sunt acolo, sa se asigure ca micutii apuca drumul marii. Testoasele mici se ghideaza in primul lor drum dupa lumina lunii reflectata in apa, dar acum, cu atatea hoteluri luminate, se mai incurca si o iau in alte directii. Voluntarii Centrului Ecologic le urmaresc si le ajuta sa ajunga la mare.
Ne-am inscris voluntari la Centru. Pe 25 martie, la ora 1, ne-am prezentat la Akumal. Ce trebuie sa facem?
Pai, daca inoti bine, inoti ceva timp cu ele, 10-15 minute, ca sa prinda incredere si, la un moment dat, le prinzi: te scufunzi, pui ambele maini pe carapace, una deasupra gatului, una la coada si te ridici cu ele la suprafata. Ele se zbat, dau din aripioare, iti baga apa-n gura, dar, teoretic, nu pot scapa.
Daca nu inoti bine (ghici cine), stai in barca si incerci sa te faci util(a): faci fotografii, completezi tabele, inmanezi instrumente celor care lucreaza, dar, mai ales, te miri si te bucuri si te emotionezi.
Suntem norocosi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)