Cum ajungem la Tulum, ne interesam de locurile de snorkeling. In afara de cenote, care sunt peste tot in jurul Tulumului, sunt si cateva locuri in mare. Nu prea multe pentru ca aici bariera de corali este departe de mal.
Marco spune ca, fara indoiala, Akumal e cel mai grozav loc. E la 20 km nord si el pleca in 10 minute acolo, cu treaba. Putem merge cu masina lui.
Perfect. Lasam rucsacii in paza lui El Santo, luam mastile, tuburile si prosoapele si plecam.
Akumal e un loc plin de turisti. Are o plaja lunga si alba, bariera de corali e aproape, probabil la vreo 200 de metri in larg si e atat de inalta incat, pe alocuri, coralii ies din apa. Oricum, opresc valurile. Toate se sparg in larg, ceea ce face ca Akumal sa fie un golfulet linistit, cu apa limpede si valuri miniscule care clipocesc la mal.
Ma avant si eu in apa, dar cand ajung la primul coral, probabil la vreo 60 de metri de mal, ma panichez si ma intorc. Asa ca traiesc iar din povestiri: in afara de pesti si corali de toate formele, Teddy a vazut doua testoase mari, de un metru lungime. Cu una a inotat o bucata de vreme, pe cealalta doar a zarit-o. Si se pare ca a trecut si o baracuda pe langa el, eveniment deloc linistitor :)
Akumalul mai are si o laguna in stanga plajei acesteia, unde apele dulci ale unei cenote se intalnesc cu marea. Se spune ca e plina de viata: pesti, crabi, iguane, mangrove care formeaza insulite minuscute ce pateaza apa. Nu ajungem azi si acolo, ne vom intoarce la Akumal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu