Akumal

Cum ajungem la Tulum, ne interesam de locurile de snorkeling. In afara de cenote, care sunt peste tot in jurul Tulumului, sunt si cateva locuri in mare. Nu prea multe pentru ca aici bariera de corali este departe de mal.
Marco spune ca, fara indoiala, Akumal e cel mai grozav loc. E la 20 km nord si el pleca in 10 minute acolo, cu treaba. Putem merge cu masina lui.
Perfect. Lasam rucsacii in paza lui El Santo, luam mastile, tuburile si prosoapele si plecam.

Akumal e un loc plin de turisti. Are o plaja lunga si alba, bariera de corali e aproape, probabil la vreo 200 de metri in larg si e atat de inalta incat, pe alocuri, coralii ies din apa. Oricum, opresc valurile. Toate se sparg in larg, ceea ce face ca Akumal sa fie un golfulet linistit, cu apa limpede si valuri miniscule care clipocesc la mal.

Ma avant si eu in apa, dar cand ajung la primul coral, probabil la vreo 60 de metri de mal, ma panichez si ma intorc. Asa ca traiesc iar din povestiri: in afara de pesti si corali de toate formele, Teddy a vazut doua testoase mari, de un metru lungime. Cu una a inotat o bucata de vreme, pe cealalta doar a zarit-o. Si se pare ca a trecut si o baracuda pe langa el, eveniment deloc linistitor :)

Akumalul mai are si o laguna in stanga plajei acesteia, unde apele dulci ale unei cenote se intalnesc cu marea. Se spune ca e plina de viata: pesti, crabi, iguane, mangrove care formeaza insulite minuscute ce pateaza apa. Nu ajungem azi si acolo, ne vom intoarce la Akumal.

Marco, Alma, Daniel, Miguel si Fernando

Azi e 1 martie. Luam rucsacii supradimensionati in spate si hai, catre statia de Colectivo. Mergem la Tulum.
Acolo, camera asteapta pregatita. iTour, www.itourmexico.com, locul in care stam are 6 camere tematice, fiecare dedicate unei personalitati sau eveniment din istoria Mexicului: Frida, El Santo (luchador), Hugo Sanchez (fotbalist), Speedy Gonzales :), la Revolution si Tulum. Fiecare camera e decorata conform temei si are zeci de detalii simpatice. Noi ii suntem incredintati lui El Santo.

Si facem cunostinta cu oamenii casei:
Marco si Daniel sunt frati, italieni. Au lucrat timp de 6 ani intr-un resort langa Tulum, iar acum un an si jumatate au pus pe picioare afacerea asta. Sunt operatori de tururi, au un internet cafe aici, in curte, primesc turisti in cele 6 camere si inchiriaza biciclete.

Alma e mexicanca, azteca, cum spune ea, din Mexico City. A facut Arte Vizuale si a fugit din marele oras. Ideile, designul (si executia) locului ii apartin, are maini mai muncite decat baietii. E si un fel de administrator aici, face toate treaba care e de facut, cumparaturi, curatenie, serveste la bar, etc.

Miguel si Fernando sunt mexicani, de fapt maya, parte din cei sub 30% populatie indigena a Mexicului. Zambareti si blajini, sunt gata sa te ajute oricand. Miguel e "de zi", ajutorul celor trei, iar Fernando "John Cena", desi nu are mai mult de 1,60 si probabil vreo 55 kg, e paznic de noapte.

Ei sunt vecinii nostri in urmatoarea luna.

"In casa". Vanessa. Jenne

Azi e 28 februarie, e ultima zi in Playa si am decis sa stam "in casa". Aici, la pensiune, inseamna sa stam pe veranda sau in gradina sa citim, cu pauze de racorire in piscina. E atat de frumos in jur, incat in fiecare dintre zilele trecute ne-a parut  un pic rau ca am plecat dimineata si ne-am intors seara.

Asa ca prima parte a zilei a aratat cam asa:

In timpul zilei o cunoastem pe Vanessa, stapana pensiunii. E o englezoaica de vreo 40 si ceva de ani, nascuta la Javea, intre Valencia si Alicante. Isi aminteste cum, intorcandu-se de la scoala, trecea prin vai cu livezi de portocali, inlocuite acum cu apartamente de vacanta. Peste cateva luni pleca in vacanta "acasa", in Spania.
Vanessa si Fernando au doi copii si acum cativa ani au plecat din Playa del Carmen, din casa minunata pe care au transformat-o intr-o pensiune, pentru a locui intr-o zona rezidentiala inchisa, 20 km spre sud, in Puerto Aventuras.

Seara, ne hotaram sa mergem catre plaja, sa mancam ceva la un restaurant micut pe care l-am ochit zilele trecute. Promitea mancare "franco-mexicana". Ieftina. Daca ne ghidam dupa explicatiile Martei de acum cateva zile, fuziunea dintre orice bucatarie si cea mexicana inseamna acea bucatarie careia i se adauga mult chile si sosuri extra picante. Vom proba deci impactul ardeiului iute asupra bistro-ului. 

Cand sa iesim din casa, o blonda inalta ne intreaba daca stim vreun supermarket in apropiere. A sosit abia acum cateva minute si vrea sa se miste un pic. Da, stim, mergem intr-acolo, dar, daca vrea, poate veni cu noi pe plaja sa mancam. Vrea.

Jenne. Se prezinta elvetianca, dar mama ei e cehoaica, iar ea e nascuta in Los Angeles, unde a si trait pana pe la 28 de ani. Spune ca atunci cand s-a maturizat, si-a dat seama ca nu i se potriveste mediul de acolo si s-a mutat in Elvetia. Interesanta parerea ei despre California: daca nu te intereseaza foarte tare pe cine cunosti si nu iti pasa cum te imbraci, cat de bronzat esti si cate kilograme ai, nu prea te integrezi :)

E in Playa dupa o luna petrecuta in Hawaii (mama ei locuieste acolo), vrea sa stea aici doua saptamani sa studieze spaniola si si-a rezervat inca doua saptamani pentru o calatorie spontana. Astepta sa ii vina o idee. Ii sugeram Belize - cu autobuzul sunt vreo 6 ore de aici.

Vorbim vrute si nevrute, seara trece rapid.

Cozumel

Cozumel e o insula langa Playa del Carmen, la 40 de minute de mers cu feribotul. Dezvoltata turistic, face ca plaja din Playa del Carmen sa fie unica (nu neaparat in sensul bun): cand privesti in largul marii, nu vezi cerul cazand in mare ci zgarie norii ridicandu-se din Cozumel.
Dar, mai mult decat hoteluri uriase, insula promite conditii foarte bune de snorkeling si cativa kilometri de plaje virgine.
Ajunsi pe insula, ne dam seama ca in seara precedenta hotarasem sa nu mergem azi la Cozumel pentru ca se anuntau nori si ploaie. Dar dimineata am uitat de aceasta decizie si iata-ne aici, nu cu cea mai buna vreme posibila.
Nu-i nimic, inchiriem un scuter si plecam in cautatea golfurilor cu apa lina si pesti. Aflam ca suntem norocosi ca am venit la Cozumel duminica, este singura zi in care nu acosteaza aici uriasele vase de croaziera, deci pe insula sunt cu cateva zeci de mii mai putini turisti. Uau!

Oprim in primul golf. Luam mastile si tuburile, intram in apa, inotam spre reciful de corali cand...panica. Eu am un atac de panica, ma gandesc cum ar fi sa-mi intre apa in tub, imi amintesc de ultima dupa-amiaza in Tailanda, anul trecut, cand erau valuri si mi-a intrat apa in tub si m-am panicat si am crezut ca o sa mor acolo si, desi totul e lin, transparent si linistit, incep sa-mi pierd rasuflarea. Sunt aproape de mal, asa ca ajung imediat intr-un loc in care ating fundul apei. Snorkelingul pare compromis pe termen lung, cred ca singura varianta e sa-mi cumpar o vesta de salvare, sa ma simt in siguranta si sa pot sa ma mai bucur de activitatea asta. De rasul lumii! Acum nu mai pot pufni superioara cand vad hoardele de snorkelisti inotand haotic in jurul barcutelor care ofera tururi de o zi.

Oprim pe o alta plaja. Eu ma scald ca bunicuta la mal, Teddy face snorkeling si-mi povesteste cum sunt corali si pestii aici. Ne oprim din nou pe o plaja la marginea unei lagune. Un semn ne avertizeaza "!Cuidado! Cocodrilos en su medio natural!". Alerti, ne indreaptam catre garduletul care separa laguna de parcare. Niciun crocodil, doar promisiuni.
Pe plaja insa sunt pauni in libertate. Teddy le face poze, insa doi masculi se iau la harta pe nepusa masa. Sperietura maxima, rasete in jur, pauni mexicani injurati in romaneste.

Pe la 3, ne dam seama ca nu avem timp sa dam tur insulei, sa vedem plajele virgine din est. Avem feribot la 7 si mai mult de 50 km de parcurs. Asa ca ne intoarcem spre nord, de unde am plecat, din orasul Cozumel, pentru a merge la ruinele orasului maya de pe insula. Ajungem la 5, accesul s-a inchis la 3.30. Un paznic batran ne arata niste fotografii sa stim macar cum arata... :)

La 7 ne urcam in feribot, unde avem parte de fiesta latina. Un duo isi instaleaza computerul si boxele si imediat ce iesim din port, incepe muzica. Oamenii amortiti cu cateva minute in urma se trezesc brusc, ingana cantecele, bat ritmul cu piciorul, striga la unison "tequila!". Patruzeci de minute trec pe nesimtite, vaporul bucuriei acosteaza.

!Bienvenidos a Playita del Carmen!

Playa del Carmen, varianta posh

E sambata si ploua in Playa del Carmen. Ploua pret de sapte-opt minute, timp suficient sa intram intr-un supermarket si sa cumparam o umbrela. Umbrelele stau undeva intr-un colt indepartat de magazin, pe raftul cel mai de jos, in haos (cateva sunt stricate deja, unele nu au etichete sau huse). In total pe raft sunt exilate vreo sase umbrele. Luam una, ii lipseste un buton, dar in rest e ok si functioneaza. O sa o si folosim vreo doua ore mai taziu, timp de patru-cinci minute cat va tine urmatoarea repriza de ploaie :)

Ne plimbam prin partea posh a orasului, in "statiune", printre hoteluri si magazine acatarii. Descoperim un sports bar, dragut, decorat in stil si foarte curat. Patronul, italian. Pe terasa, un grup de francezi urmaresc un meci de rugby (Franta contra nu-stiu-cine) si urla la fiecare faza mai importanta.

Azi e meci, Barcelona joaca cu Mallorca. Il dau aici? Da. Meciul e pe la 8 seara in Spania, ora 1 aici, asa ca ne luam un guacamole (cel mai bun pe care l-am mancat deocamdata), o Corona si o limonada cu lime (nu am vazut inca lamai, lime-ul e atat de bun si folosit atat de peste tot - in limonada, in bere, in guacamole, peste carne, etc, incat credem ca vom ramane pe veci atasati de el) si ne asezam confortabil la meci.
La masa alaturata, un domn traieste intens fiecare faza desi e singur. Intram in vorba, e din Mallorca, dar tine cu Barcelona. Inclusiv in meciul asta. Vine si patronul, sunt amici. El e impotriva Barcelonei, dar nu tine cu Real Madrid (amanunt semnificativ!). Tine cu AC Milan. Isi ia mistourile inevitabile legate de batranii pe care ii cumpara Berlusconi pentru club si apoi, extinzand subiectul, toate glumele legate de apucaturile lui Berlusconi.
Barcelona bate, 3-1, cred. Plecam de acolo bucurosi, din nou, ca putem comunica in spaniola.

Javier. Marta. Taqueria.

E vineri seara, deci iesim in oras :)
Cu Javier, spaniolul care ne-a ajutat cu telefonul in prima seara si Marta, sora lui. Prilej de a mai afla povesti.
Cum de sunt aici?
Sunt din Madrid, au in jur de 30 de ani, parintii lor au murit (fara detalii, dar pare o intamplare socanta) si, imediat dupa asta, au vandut tot ce aveau si au impartit la patru, caci sunt patru frati.

Cu partea ei, Marta a plecat intr-o calatorie lunga in America de Sud (Peru, Bolivia, Argentina) si, de vreo doi ani, locuieste intr-un orasel din nordul Yucatanului. Un orasel mic, fara turisti. A facut un curs de manufactura de bijuterii de argint, lucreaza acum intr-un atelier, are rezidenta (e foarte usor in Mexic sa obtii rezidenta daca faci un pic de scoala locala) si intentioneaza sa stea aici pe termen lung. Vroia sa deschida o cafenea in oraselul ei, dar acum ceva timp a fost acolo o rafuiala legata de droguri, doi oameni au murit, oraselul a trait in panica o saptamana. Acum totul e normal din nou, dar ea s-a hotarat sa mai astepte, sa vada in ce directie evolueaza lucrurile.

E ingrozitoare povestea asta cu rafuielile legate de droguri. In ziare sunt fie imagini infioratoare cu victime, fie stiri optimiste ca Politia a mai prins pe cineva. E trista opozitia intre tara asta frumoasa, intre mandria oamenilor cand vorbesc de ea, intre sloganul "!Mexico, creo en ti!" si realitatea asta chinuitoare.
Yucatanul e protejat, se zice ca baronii drogurilor au si investitii in turism si prefera sa nu piarda aceasta sursa de venit. Noi nu am vazut Cancunul (un pic, din aer doar), dar o plimbare seara in Playa iti da o idee de cati bani se cheltuiesc aici.

Inapoi la vineri seara, Marta, Javier si taqueria.
Javier sta in Playa de cateva luni, fugit de acasa pe perioada nelimitata. Cand n-o sa-i mai placa aici, se intoarce. In Spania, a facut facultatea de management, aici filmeaza turistii care fac scuba si le vinde filmele. Lucreaza pentru un sef limitat, specialist in "merge si asa", "nu conteza ce le vinzi ci cat le vinzi". Dar e la inceput, vrea sa-si "faca mana" si, cand va fi mai sigur de aptitudinile lui, sa lucreze intr-un loc mai bun.

Cu Marta si Javier, am decis sa avem o seara modesta, mexicana. Am ales o taquerie "de mexicani", am cumparat bere de la chiosc, pe care ne-au ascuns-o in pahare de plastic caci "no tenemos licencia", am descoperit tacos de arrachera si pastor, cu frunze de cactus la gratar si salsas mexicane. Bun, bun.
Dar am sfarsit-o european, intr-un bar de pe plaja, band bere si cocktaluri scumpe cu picioarele in nisip. Barul se numeste Fusion, un concept foarte convenabil, pentru ca poti sa amesteci mancare mexicana cu hamburgeri si cartofi prajiti, muzica mexicana cu muzica cubaneza si cu dans din buric.

Ceea ce ni s-a si intamplat!

Cenota El Jardin del Eden

Chiar ca!

Cenotele sunt specifice Yucatanului. Formata din calcar moale (e un fost coral urias), toata peninsula este parcursa de rauri subterane care ajung la suprafata formand aceste puturi cu apa dulce si margini de roca. Apa, filtrata de calcar, e transparenta si pura. Pentru maya, cenotele erau sursa de apa potabila (dar aveau si semnificatie religioasa), toate orasele erau construite in jurul lor. Acum sunt una dintre marile atractii ale Yucatanului, sunt multe, mari si mici, celebre si vizitate masiv sau ascunse. 

El Jardin del Eden e o cenota mai mica la 20 de km sud de Playa del Carmen. Minibusul Colectivo ne lasa pe marginea drumului. Pana la cenota avem de mers vreo 300 de metri. Pe sub arbori tropicali.

Nu e multa lume aici. Cu spaniola invatata in ultimele doua luni (o luna pe Skype, cu Andreea drept profesor, alte 3 saptamani la scoala la Valencia - buna idee, sor-mea), intram in vorba cu te miri cine.

Cu o bunica din Mexico City care isi viziteaza nepotii in Playa - e aici din noiembrie si nu se intoarce decat in aprilie cand se face cald si acolo, si careia ii e frica sa inoate in cenota. Ne povesteste de o alta cenota la care a fost si in capatul careia erau si crocodili (?!), ne povesteste de nepotii ei, artistas care fac jonglerii cu foc, de Mexico City si o depresiune de langa el unde este etern primavara.

Doua doamne, mama si fiica dintr-un sat din apropiere, ne povestesc despre iguane (locul e plin de ele): mananca insecte, flori si... turisti! Asta pentru ca ne vazusera cam alerti in preajma lor :)

Niste baietei grasuni il indeamna pe Teddy sa intre pe sub apa intr-un culoar subteran. Ii vor servi drept ghid. Teddy tiene miedo, dar merge cu ei.
Motivele de miedo (frica) sunt mai multe: iguanele fosnesc prin padure, cenota e adanca, iar sub apa, in laterale, se deschid canale ce se pierd in intuneric. Dar e foarte frumos: fluturi si libelule, pesti, pasari, apa limpede si rece, umbra de padure tropicala.

Asa am deschis La Ruta de Los Cenotes, varianta noastra.