Javier. Marta. Taqueria.

E vineri seara, deci iesim in oras :)
Cu Javier, spaniolul care ne-a ajutat cu telefonul in prima seara si Marta, sora lui. Prilej de a mai afla povesti.
Cum de sunt aici?
Sunt din Madrid, au in jur de 30 de ani, parintii lor au murit (fara detalii, dar pare o intamplare socanta) si, imediat dupa asta, au vandut tot ce aveau si au impartit la patru, caci sunt patru frati.

Cu partea ei, Marta a plecat intr-o calatorie lunga in America de Sud (Peru, Bolivia, Argentina) si, de vreo doi ani, locuieste intr-un orasel din nordul Yucatanului. Un orasel mic, fara turisti. A facut un curs de manufactura de bijuterii de argint, lucreaza acum intr-un atelier, are rezidenta (e foarte usor in Mexic sa obtii rezidenta daca faci un pic de scoala locala) si intentioneaza sa stea aici pe termen lung. Vroia sa deschida o cafenea in oraselul ei, dar acum ceva timp a fost acolo o rafuiala legata de droguri, doi oameni au murit, oraselul a trait in panica o saptamana. Acum totul e normal din nou, dar ea s-a hotarat sa mai astepte, sa vada in ce directie evolueaza lucrurile.

E ingrozitoare povestea asta cu rafuielile legate de droguri. In ziare sunt fie imagini infioratoare cu victime, fie stiri optimiste ca Politia a mai prins pe cineva. E trista opozitia intre tara asta frumoasa, intre mandria oamenilor cand vorbesc de ea, intre sloganul "!Mexico, creo en ti!" si realitatea asta chinuitoare.
Yucatanul e protejat, se zice ca baronii drogurilor au si investitii in turism si prefera sa nu piarda aceasta sursa de venit. Noi nu am vazut Cancunul (un pic, din aer doar), dar o plimbare seara in Playa iti da o idee de cati bani se cheltuiesc aici.

Inapoi la vineri seara, Marta, Javier si taqueria.
Javier sta in Playa de cateva luni, fugit de acasa pe perioada nelimitata. Cand n-o sa-i mai placa aici, se intoarce. In Spania, a facut facultatea de management, aici filmeaza turistii care fac scuba si le vinde filmele. Lucreaza pentru un sef limitat, specialist in "merge si asa", "nu conteza ce le vinzi ci cat le vinzi". Dar e la inceput, vrea sa-si "faca mana" si, cand va fi mai sigur de aptitudinile lui, sa lucreze intr-un loc mai bun.

Cu Marta si Javier, am decis sa avem o seara modesta, mexicana. Am ales o taquerie "de mexicani", am cumparat bere de la chiosc, pe care ne-au ascuns-o in pahare de plastic caci "no tenemos licencia", am descoperit tacos de arrachera si pastor, cu frunze de cactus la gratar si salsas mexicane. Bun, bun.
Dar am sfarsit-o european, intr-un bar de pe plaja, band bere si cocktaluri scumpe cu picioarele in nisip. Barul se numeste Fusion, un concept foarte convenabil, pentru ca poti sa amesteci mancare mexicana cu hamburgeri si cartofi prajiti, muzica mexicana cu muzica cubaneza si cu dans din buric.

Ceea ce ni s-a si intamplat!