Lacul Atitlan

Am intrezarit lacul din masina, coborand panta abrupta spre Panajachel, singurul sat ce leaga Atitlanul de restul Guatemalei. In restul satelor de pe malul lacului, mai bine de zece, se ajunge doar cu barca.

Am ajuns in Panajachel seara, pe la 6 si ceva. Ne-a luat vreo ora sa ne cazam si, cum in Guatemala e mai bine sa stai in casa dupa caderea serii, am amanat vizita la lac pe a doua zi dimineata.

Iar dimineata, albastru.
In una dintre cele mai ploioase zone ale Guatemalei, lumina e filtrata de aerul umed si rarefiat, reflectata de lac si raspandita in jur intr-o explozie de albastru. Albastru profund, albastru deschis, albastru gri, albastru-roz.

Lacul Atitlan s-a format intr-un crater urias lung de 18 km, lat de 13, adanc de peste 350 de metri si inconjurat de alti trei vulcani: Atitlan (3500 m), Toliman (peste 3200) si San Pedro (3000 m).

Am facut un tur cu barca in trei dintre satele mai pitoresti din jur: San Marcos, San Pedro si Santiago Atitlan (o insiruire a satelor de pe Atiltlan seamana cu o lista a sfintilor catolici).

Peisajul e ametitor, incredibil, satele sunt modeste si haotice, cu case uratele si neingrijite si stradute inguste in panta. Insa, in sate, oameni poarta costume traditionale, si, peste tot, ti se ofera (ieftin) artizanat in culori bogate, foarte frumos. Satele sunt inconjurate de pantele abrupte, cultivate ordonat cu porumb si cafea.

La intoarcere pe lac ne astepta Xocomil, vantul de dupa-amiaza. De obicei, Xocomil ("cel ce ce aduna pacatele" intr-unul dintre cele trei dialecte maya vorbite pe Atitlan) agita lacul, starnind valuri destul de puternice incat sa rastoarne barcile. Noi l-am gasit calm, la intoarcere valuri nu mai mari de 20 cm unduiau albastrul.