Am ajuns in Playa del Carmen dupa 10 seara, dupa zece ore si jumatate de zbor Madrid-Cancun si inca o ora de autobuz Cancun-Playa del Carmen.
Coboram din autobuz in terminalul de pe strada principala, Avenida Juarez. Ambitiile noastre de backpackeri se topesc in caldura, umiditate si sub greutatea celor aproape 20 de kg de bagaj pe care il are fiecare. Rucsacul meu se termina cu o piramida (maya!) de carti, care se ridica mult deasupra capului meu. Asa ca programatul mers pe jos de la terminal la pensiune se transforma intr-o calatorie cu taxiul.
Nu inainte de tacos, pe care Teddy si-i cumpara de la un vanzator ambulant. !Hola amigos!
Taxiul ne lasa in dreptul unei strazi fara asfalt: "hay mucha gente joven que pasean por aqui, creo que la pension es todo recto"; "creo" nu e chiar linistitor, dar lasa. Intram pe strada si gasim pensiunea. Pentru ca ajungem tarziu, trebuie sa o sunam pe Mari care va veni sa ne deschida. Scoatem telefoanele: ambele cartele prepaid "care intra automat in roaming" luate din Romania si incarcate bine pentru calatorie ne arata "No service".
Noapte, strada neasfaltata la marginea oraselului, nimeni pe strada, Mexico cu povestile lui de groaza, pe drum politie multa cu arme automate (Policia Federal, Policia Estatal, Policia Municipal, Policia Turistica), postere care invita oamenii sa denunte intamplari si persoane suspecte, niste furnici urase care isi fac de lucru pe langa rucsacii nostri aruncati pe jos - Oh, f--k!
Apare un tip (tipic: bermude, slapi, negricios, barbos) care ne intreaba daca suntem spanioli (Nu) si apoi intr-o engleza foarte buna ne intreaba daca avem nevoie de ajutor. Da, avem, trebuie sa sunam pe cineva si nu avem cu ce. Am eu telefon, dar nu la mine. Veniti pana la mine acasa (stau la 2 case de aici) si sunati. Oh, f--k, f--k!. Neincrezator, suspectand minciuni si intentii necurate, jaf, atac si macete, Teddy pleaca cu el. Plina de aceleasi sentimente, raman langa rucsaci.
Ce feste ne joaca mintea! Venim aici cautand oameni mai relaxati si mai deschisi dar, infestati de ce traim zi de zi, de agresivitate si nepasare, nu ne vine sa credem ca un om pur si simplu se poate opri sa ajute.
Dar da, Javier (asta e numele tipului, e spaniol, sta in Playa de cateva luni si lucreaza pentru un shop de scuba, filmeaza scufundarile turistilor, editeaza si le vinde filmuletele), doar ne-a ajutat. Ba chiar ne-a dat si o bere. Am dat telefonul si am reusit sa intram in pensiune.
!Bienvenido a Mexico, amigos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu