Despre concidente?

De cateva zile, in camera fotbalistului Hugo Sanchez, sta Simone. Simone e un italian de prin imprejurimile Milano-ului. A mostenit de la parintii lui o afacere modesta, comert ambulant de pantofi. Timp de mai bine de 10 ani a batut satele cu camionul cu pantofi de vanzare, iar acum a hotarat sa ia o pauza. Viseaza sa aiba o pensiune eco pe langa Tulum.

Luni, Simone a venit dintr-o excursie cu vestea ca in Tulum va incepe in acea seara un festival maya. Aflase asta de la o italianca pe care o auzise vorbind despre asta in autobuzul cu excursionisti. A auzit-o vorbind, s-a apropiat, a intrebat si a aflat detalii.

Intrebam si noi in jur, nimeni nu stie nimic. Intrebam in sat, nimic. Decat ca maya au o zona a lor, in jurul bisericii maya. Sa ne ducem acolo, sa intrebam.

Ajungem acolo, undeva in capatul satului, departe de strada principala. Un... careu, asa cum il stim de la scoala, o scena care se ridica ritual, in timp ce spectatorii sunt chemati de trei ori la "nuestra fiesta maya", un prezidiu si cateva zeci de scaune pe laterale. Stegulete colorate acopera locul. Pe o laterala, incep sa se adune oameni imbracati in costume populare. Lumea se strange pe scaune si asteapta in liniste. Sunt poate vreo 200 de oameni in piateta, dar, cand Teddy ii spune ceva lui Simone, se aude doar asta.

Spatiul continua sa se umple de lume. La a treia strigare, in spaniola si in maya, prezidiul se completeaza cu reprezentantii de seama ai comunitatii. Ascultam maya pentru prima data, suna sacadat, pare o limba inventata de copii pentru un joc, dar un joc solemn si bizar, cum se intampla cateodata.

Teddy imi atrage atentia: uite-o pe doamna din Playa del Carmen. Doamna si-a castigat acest titlu cu privirea ei calda si un pic trista, vocea calma si gesturile fara graba. E o italianca de peste 40 de ani, poate 50, inalta, slaba, cu parul lung si blond. Am cunoscut-o intamplator in urma cu doua saptamani cand, deviind din strada turistica cu restaurante scumpe, am gasit un restaurant conform buget, dar fara locuri libere. Ne-a vazut ezitand si ne-a invitat la masa ei. Ea aproape terminase. Am vorbit despre America Latina si am aflat multe, ea a calatorit in zona si, cativa ani, a si lucrat in Nicaragua, voluntar, ajutand copiii care traiesc pe strazi. Despre locuri si oameni, are povesti frumoase si povesti ingrozitoare.

Ii facem semn, se apropie, ne bucuram, ne miram inca o data de cat de mica e lumea cea mare. Ea, imediat, il saluta pe Simone. Ea era femeia care ii spusese despre festivalul maya, cel atat de trecut cu vederea in sat, atat de necunoscut localnicilor si turistilor! Ne emotionam, ne miram de coincidentele lumii si, in atmosfera solemna a festivalului, ne intrebam daca inseamna asta ceva, mai mult decat ne dam seama acum. Ea ne spune ca dezlegarea coincidentelor e intr-o carte, La profecia de Celestino de James Redfield si ca poate ar trebui sa o citim. Simone o aude si face ochii mari: cartea, terminata de curand in Italia, este cea care l-a facut sa plece de acasa si sa caute mai mult.

Incepe muzica ritmata de bataile tobei. Oamenii in costume populare intra pe rand in mijlocul piatetei si incep sa danseze. Femeile, in rochii albe, terminate cu broderii in culori intense. Barbatii, in costume albe, palarii albe, sandale albe. Muzica se mai intrerupe, pasii se mai incurca si ies din ritm, sticlele tinute pe cap la un anumit dans mai cad si se sparg. Atat de simplu.