Tulum. Satucul pentru care am venit aici, minunea promisa de Tudorica (prietenul lui Teddy care traieste in Mexico City), paradisul diversilor calatori prin lume ale caror bloguri le-am citit in ultimul an, capatul lumii din povestile Ralucai.
Ritmul diferit se simte imediat. O strada principala cu scuar pe mijloc, alei paralele pentru biciclete, stradute laterale nu prea adanci, asta pe o lungime de 1,5 - 2 km. Atat. Ajungem pe la 11 si ceva, intr-o caldura toropitoare, iar Tulum dormiteaza. Mai nimeni pe strada, negustorii s-au retras in hamace, la umbra covoarelor mexicane expuse pentru vanzare, din unele curti se mai aude cate un flex, din cand in cand mai trece cate un turist pe bicicleta.
Cautam cazare pentru o luna. Pe strada am vazut tienda Coldwell Banker si cu increderea default in branduri, intram. Ne intampina un tip in camasa, bermude si slapi. Il cheama Edgar, e din Mexico City si, satul de viata in orasul cel mare si de munca de dimineata pana seara, a venit acum 9 ani in Yucatan. Sa traiasca pe plaja. A stat 4 ani in Playa del Carmen dar, dezamagit de transformarea lui, acum 5 ani a venit la Tulum.
Ne spune ca nu are prea multe sa ne ofere, dar ne poate spune ce si unde sa cautam. Mergem cu el sa vedem cateva optiuni de apartamente. Dichisite, majoritatea cu proprietari italieni. Calmul Tulumului ne linisteste: aici vom petrece precis urmatoarea luna, daca nu si mai mult. (Aici trebuie sa marturisim ca Tailanda, care ne-a dat inspirat sa plecam de acasa, a ridicat mult asteptarile in termeni de paradis. Playa del Carmen parea mult sub ceea ce traisem in Tailanda si, dupa prima zi acolo, am verificat cateva variante de zboruri, unele mai aproape, in America Centrala, dar si Cancun - Bangkok :)
Plaja e la 4 km de sat. Ne hotaram sa inchiriem biciclete, sa ne plimbam prin sat si sa ajungem si la plaja. La centrul de inchiriat biciclete l-am cunoscut pe Marco (italian, da!), care ne ofera si el cazare. Ne uitam, ne place, ne hotaram. Ne intoarcem aici pe 1 martie (azi e 24 februarie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu